Odă eșecului. O, DA eșecului!

Lucrurile despre care se vorbește public, de preferință prin megafon, sunt adesea cele care contează cel mai puțin. Spre deloc. Genul de lucruri despre care cânta Andrieș: “În producția de țepe suntem, Doamne, pe primul loc în lume / I-am depășit pe-americani, fără rușine, putem spune”. Din ciclul am înregistrat succese fantastice, realizări fenomenale și creșteri formidabile.

Când, în fapt, eșecurile sunt cele cu adevărat importante. Pentru că eșecurile sunt școala primară, în timp ce succesele sunt doctoratele (cele adevărate, desigur, nu cele eliberate de tiparnițele de maculatură ale învățământului “superior” românesc). Cu zero eșecuri știi câte succese ar exista? Exact, fix zero. Eșecul este cel mai grozav mecanism de feedback inventat vreodată. Pe lângă viața în sine, nimic nu e mai important și mai minunat în univers decât eșecul.

Și cu toate acestea, omenirea fuge de eșecuri ca dracul de tămâie. Încă n-am văzut pe nimeni care să se bată cu cărămida în pieptu-i de aramă despre eșecurile sale. Încă n-am văzut un CV care să conțină eșecurile din parcursul profesional al unei persoane. Încă n-am văzut un comunicat de presă al unei companii care să vorbească despre ultimele eșecuri din anul financiar tocmai încheiat.

Orice oglindă arată răsturnat imaginea adevărată. La fel și oglinda societății. Pentru că, în realitate, eșecul e un succes, iar succesul e un eșec eșuat.