Prezumția de prostie

Și chiar dacă AI-ul ar fi mai mult decât un sofisticat algoritm de calculare a probabilităților. Și chiar dacă AI-ul n-ar fi un jaf grosolan al proprietății intelectuale - nu doar cea aflată încă sub cheia creatorilor ori deținătorilor legitimi, ci inclusiv aceea din patrimoniul cultural al umanității. Și chiar dacă AI-ul ar fi în mod real un salt înainte în exprimarea creativității artistice a omului (pe ideea de remixare a conținutului deja creat).

Ei bine, care este asumpția? Că un neofit ar putea să distingă o bucată de gunoi de o pepită de aur? Că o maimuță ar fi capabilă să scrie un set de instrucțiuni care să aibă ca rezultat un nou "Don Quijote" (cu tot respectul pentru maimuțe)? Că un oarecare fără tenacitatea și curajul de a-și urma chemarea, indiferent de corul de orăcăieli asurzitoare de pe margine, va avea resursele interioare necesare să "creeze" cu un algoritm?

Cum zice o vorbă din bătrâni ușor coprofagi, nu poți face din căcat, bici, care să mai și pocnească.