Prin meandrele eșecului

Nimic nu apare spontan. Viața este rezultatul unui lung lanț de iterații. Iar eșecul este materia primă din care aceasta se plămădește.

Reușita și echilibrul sunt stări provizorii, atinse abia după ce au fost epuizate sau depășite “n” variații nefuncționale. Și, de multe ori, însuși eșecul reprezintă reușita în sine. Penicilina, de exemplu, a fost mai întâi de toate un experiment ratat. Iar omul, odată ajuns la capătul liniei, dacă privește în urmă cu ochi limpezi, nu poate vedea altceva decât meandrele săpate de eșecurile care l-au adus acolo.

De aceea îmi este peste poate să înțeleg glorificarea succesului. Dincolo de faptul că nici aerul sau apa nu sunt icoanele la care se închină întreaga lume.