Problema unui rezultat

A existat nu cu mult timp în urmă un univers în care calculatorul — în sens propriu, nu acela de PC — nu făcea parte din viața omului de rând. Care, atunci când avea nevoie să afle, trebuia să calculeze cât face 325 înmulțit cu 843 ca sălbaticii. Pe hârtie! De mână!

Apoi, de prin anii '70 japonezii au început să cucerească lumea cu produsele lor electronice și tehnologiile de miniaturizare. Și doar cine a insistat extrem de tare nu a avut un calculator. Nu doar pentru ubicuitatea dispozitivului în sine, ci mai cu seamă pentru tranziția de la “obiect” la “funcționalitate”. Drept urmare, să calculezi de mână cât face radical din 729 a devenit în scurtă vreme caduc. Dincolo de orele de matematică din școală, astăzi este o activitate de nișă, doar pentru pasionați. Dacă poți obține 273.975 și 27 pocnind din degete, de ce ți-ai bate capul? La urma urmelor, rezultatul contează.

De vreo trei ani încoace am intrat în universul LLM-urilor generatoare de conținut. Și mă îndoiesc că va lua mai mult de un deceniu ca aceste “AI-uri” să capete o ubicuitate la care creierele de silicon ale calculatoarelor n-au visat vreodată. Cine o să mai scrie un text din capul său, dacă-l poate obține pocnind din degete? Și, de altfel, cine o să-l mai citească, dacă va fi transformat într-un sound bite de 15 secunde, livrat ca mesaj audio sau video în feed? Că la urma urmelor, rezultatul este singurul care contează.

Am așa, un sentiment mai degrabă acut, că în zilele noastre Kafka n-ar mai fi scris “Procesul”, ci “Rezultatul”.