Ratatu-i …

... o traumă existențială?

... o tâmpenie colosală?

Personal, înclin către ultima variantă. Desigur, atâta vreme cât nu viețuiești într-un sistem totalitar-opresiv ca comunismul sau suratele acestuia (nazism, fascism, talibanism).

Altfel, că viața te duce pe poteca aia în loc de drumul ălălalt, e mai puțin important. Important este că mergi. Și că, la o adică, poți s-o cârmești după cum poftești.

Ratatul, dincolo de sport, e mai degrabă o sclifoseală cultural-intelectuală. Pitici pe creier (greieri la mansardă?) vânduți pe post de tragedie personală. Obsesii cu confetti.

Ratatu-i băgare în zeamă.