Dar-ar iama

Dacă Dalai Lama era de colea, din grădina pe unde paște fericită Mio Rița, altfel mergea lumea. Omenirea n-ar fi învățat despre liniște, pace interioară și meditație, ci despre bocet și doină. Nu tu respirație controlată, ci oftat adânc. Nu tu mantre, ci țâpurituri de nuntă și vaiete de priveghi.

Un Dalai Lama de la Fălticeni ar fi predicat resemnarea fatalistă, dar și datul iamei: buluc după pomeni, năvală la frecatul mentei, iureș împotriva curentului, ucigașul tăcut. Smiorcăială, haz de necaz, cleveteală, năduf, stângu-n dreptul.

Adio karma, bun găsit carmangerie!