Strigoii vechi și noi

Le resimțeai respirațiile putride chiar fără să-i vezi. Erau dotați cu carnet de partid, dosar de cadre beton, colecție de pile scoase la moment din mânecă, limbaj de lemn din esență tare. Și aveau chiar și o oareșcare scuză: ocupantul comunist îi plămădise din propria-i scârnă, iar teroarea acestuia îi dresase. Sugeau de viață totul din jurul lor fiindcă exact pentru acest motiv fuseseră mufați la sânii generoși ai avortonului rezultat din acuplarea secerii cu ciocanul.

Cei de rit nou s-au născut după ce a explodat mămăliga ca să înfigă țărușul unde trebuie. N-au prins nici cozile, nici frigul, nici turnătoria cu repetiție. Și totuși: aceeași șmechereală măruntă ridicată la rang de blazon, aceeași aversiune față de muncă și carte, aceeași mână întinsă către statul care trebuie să ne dea că de-aia e stat. Totul, fără pic de dresaj pavlovian. Doar dintr-o anamneză a metehnelor.

Printre noi, niște strigoi. Și vechi, și noi.