Teroarea udă

A fost odată ca niciodată o vreme când greu încercatul popor român era luat prin surprindere în fiecare iarnă de venirea zăpezii. Drept răsplată, presa mioritică de largă circulație și adâncă trepanație nu mai prididea să tămâieze fiecare palmă de omăt căzută pleașcă din ceruri cu damfurile apocalipsei de imaginație, botezând-o mereu în același mod: teroarea albă.

Timpurile s-au schimbat, iar astăzi mai degrabă apele, ploile și furtunile ar ține frontispiciul tuturor organelor mass-media care-și respectă nobila misiune de a induce publicului isterii colective. Însă după preafericita intersectare a omului românesc cu tic-tacurile rețelelor globale, n-a mai rămas nimic în picioare.

Teroarea udă n-a avut nicio șansă.