Marea Îndoială

Cea mai vastă întindere de ape adânci de pe Terra care nu figurează pe nicio hartă a lumii. O mare de dinăuntru ce vine la pachet cu conștiința, precum o clauză din contractul de a fi om, scrisă în litere minuscule. Plimbată de colo-colo prin lume. Rezervor secret de “dar dacă”.

O povară cât o dovadă: încă nu ești pietrificat în certitudini.

Copilărie pe tarabă

Țâncii din perioada anilor 2008-2012, care a marcat explozia smartphone-urilor, conexiunilor mobile de date și a rețelelor sociale, sunt astăzi adulți.

Niște adulți ale căror imagini din copilărie au fost puse la liber pe internet de dragii lor de dragi părinți, enigmatici și cu mințile la ei. Să se servească oricine de acestea, de la boți și algoritmi până la pedofili și AI-uri de teapa lui Grok.

Marfă.

Ferpar

Aveam vârsta de ieri când am aflat că acest cuvânt este un franțuzism din tagma lui rezon. Vine de la “faire-part” (a lua parte, cum s-ar zice) și dacă la începuturi desemna anunțarea publică a evenimentelor majore — naștere, căsătorie, deces — acum e folosit în special în contexte mortuare.

Dar dacă e să-l credem pe cuvânt pe Tolstoi — “Toate familiile fericite seamănă una cu alta, fiecare familie nefericită e nefericită în felul ei.” — fix la acestea nu se potrivește deloc.

Strugurel de creier

Ce se vinde astăzi drept “balsam de buze” se numea înaintea erei noastre “strugurel de buze”. Nu mi-e deloc clară etimologia sintagmei (de unde până unde fix acest diminutiv?), însă un alt lucru pare foarte clar.

Oamenii zilelor noastre ar avea nevoie ca de aer de ceva similar pentru chestia pe care o poartă în cutia craniană. La cum se mișcă — și mai cu seamă încotro — lumea de astăzi, este evident că bate un vânt pe acolo de usucă tot.

De treci codrii de aramă, de departe vezi aproape

Poporul frate și prieten american are înscris în Constituție dreptul de a deține și a purta arme de foc. Care drept există acolo pentru un singur și unic motiv: cetățeanul să se poată apăra de guvernele tiranice. Sigur că, din secolul XVIII încoace, dreptul prevăzut în al doilea amendament a fost abuzat și răstălmăcit în toate felurile posibile (pentru că armele sunt la fel de lucrative ca drogurile) — iar asta a făcut din SUA o adevărată anomalie statistică planetară în privința omuciderilor.

Ironia sorții face ca același popor frate-și-prieten american să-i fi încredințat puterea executivă unui bebeluș. Care nu doar că este un tiran, ca orice bebeluș, dar este și mare admirator al tiranilor adulți ai zilelor noastre. Motiv pentru care face fix ce i se scoală — cenzurat fiind doar de “mintea și morala” sa — indiferent de legi, reguli sau tratate existente. Exercită puterea prin ucazuri și prin forțe armate care îi terorizează pe cetățenii americani desemnați ca “dușmani interni”.

De unde se vede că al doilea amendament era de fapt al nu conteazălea amendament.

Groh e-n lan, da?

A scăpat râtanul din cotețul suflat cu aur și a luat-o pe câmpii. Iar pe câmpii sunt numai lanuri unul și unul — atâta de înalte și de stufoase, că nici nu se mai vede om cu persoană. Și turbatul vier n-are nevoie de nicio invitație specială să joace totul în copitele sale mici.

Chestie care-mi amintește de un episod din vremea când eram copil și se aciuase o turmă de mistreți într-un lan de porumb de lângă satul bunicilor. Când oamenii n-au mai suportat să vadă distrugerile, s-a strâns tot satul într-o seară, de la copii până la bătrâni, cu ceva de făcut zgomot (tingiri, fluiere, pirostrii și vătraie etc.) și au luat la pas și la grozavă hărmălaie lanul cu pricina. Mistreții au fugit mâncând pământul și nu s-au mai întors.

Nu știu, poate că-i o idee și pentru Groh.

Nehotărârile Micii Scăderi Antinaționale

Practic vorbind, dacă în timpul comunismului curgea lapte și miere în România, totul se datora hotărârilor Marii Adunări Naționale. Organul legiuitor al Partidului, cum ar veni.

Pe cale de consecință, dacă acum, în capitalism, curge noapte și fiere, este din cauză că există o mână de oameni care nu se pot decide cum să termine această țară o dată pentru totdeauna. Și ne târâm așa, ca niște Drosophila melanogaster fără aripi, de pe o zi pe alta.

Apropo de prostie

Toți știm că suntem proști — fie că o recunoaștem deschis, cu jumătate de gură sau deloc.

Dar nu toți știm când suntem proști.

Grânduri (Șpalt 2)

***

Nu e sfârșitul lumii, e doar sfârșitul lumii cu care eram obișnuiți. Ultimii 50 de ani au adus cel mai mare salt al progresului din istoria omenirii, făcut posibil de cele trei decenii de pace care au urmat celei mai extinse și mai letale conflagrații mondiale. Iar acum oamenii vor altceva. Nu neapărat mai bine, ci ceva diferit decât ceea ce a fost până acum.

***

Dacă mâine ar apărea o navă extraterestră pe cer sau s-ar produce a doua venire a lui Iisus, jumătate din omenire ar crede că-i fake news, iar cealaltă jumătate că e ceva făcut cu AI.

***

Ficțiunea a coborât deja din pagini, din ecrane, din pânze ș.a.m.d. în lumea reală. Pasul următor, fuzionarea realității cu ficțiunea.

***

Elite belite

În ciuda loviturii de pedeapsă cu rimă încorporată, n-am să storc un smiorc. Despre cum noi, urmașii celor mai drepți și mai viteji dintre traci, suntem văduviți printr-un complot mondial de Burebiștii și Decebalii care să ne facă să fim iarăși ce am fost și chiar mai mult decât atât.

Vreau doar să remarc cât de praf au ajuns elitele în toate cele patru zări ale mapamondului. Pare că după al doilea război mondial lumea a intrat într-o spirală descendentă în privința calității a ceea ce numim îndeobște “elită” — de la cea politică, religioasă, socială și până la cea culturală. Iar după eliberarea celei mai mari părți a globului de sub comunism și încheierea războiului rece, procesul a luat viteză.

Mi-e că ne-am tâmpit cu toții de la viața bună și că, în inteligența noastră debordantă de Homo sapiens aflați la capătul lanțului trofic, am ajuns să considerăm că totul merge de la sine. A, da, și să ne purtăm ca și cum epoca de piatră n-ar fi fost ieri și n-ar fi la o aruncătură de băț de noi. Yabba Dabba Doo!

Vad și voie bună

Dacă ai vad, ai vânzări. Dacă ai vânzări, ai profit. Dacă ai profit, ai bani. Dacă ai bani, ai griji. Dacă ai griji, n-ai voie bună.

Așadar, pentru cine agoniza de curiozitate până acum, vadul este dușmanul de moarte al voii bune.

Păsat, păsare

În societatea de azi, indiferența a ajuns starea implicită a omului. Și la ce volum imens de orice — de la branduri până la dejecții — îl bombardează pe Homo Modernicus, e de la sine înțeles de ce atitudinea apatică a devenit norma. Plus dezinformări, manipulări și propagandă din toate direcțiile. Plus conținut generat de Algoritmii Insuportabili. Plus recolta proaspătă de orori din jurul lumii care ajunge negreșit în știrile zilei, de luni până duminică.

Iar pentru Homo Modernicus Daco-Romanus viața e chiar și mai complicată decât atât. Pentru că pe el îl freacă întotdeauna grija despre ce fac alții și-l roade invidia despre ce au alții.

Păsarea nu poate fi indusă și nici nu poate fi predată. Dar se poate autoeduca. Sunt multe lucruri care transcend individul și vorbesc despre umanitatea noastră comună — dreptatea, grija față de cei mai vulnerabili dintre noi, respectul față de natură etc. Fără ele, suntem doar niște pietre-n drum.

Cumplit de greu este simplul

De ce imensa majoritate a lucrurilor sunt foarte complicate? Dintr-un motiv foarte simplu: fiindcă simplitatea necesită chestii extrem de complicate.

Deliberare. Imaginație. Eforturi cognitive și intelectuale. Empatie. Colaborare.

Iar oamenii pur și simplu nu au timp de asemenea chestiuni ultrataxante. E mult mai simplu să arunce în cazan tot ce au la îndemână și să vadă mai târziu cum merge treaba. Iar dacă merge prost, asta este. Că doar n-a murit nimeni din faptul că nu-i totul la fel de simplu precum deosebirea bobului de neghină ori a patrioților de trădători.

Cursa de anduranță

Nu cred în hotare arbitrare. Că adică ar fi vreo diferență între data de 1 ianuarie și data de 27 octombrie. Sau între ziua de luni și cea de joi. Deși martori îmi sunt norii de pe cer că am păcătuit la rându-mi de nenumărate ori în viață cu chestii gen “de luni nu mai pun alcool în gură” sau “imediat după revelion mă apuc de alergat”.

Nu zic neapărat că nu contează să legi un început de un moment anume din timp, zic doar că e mult mai puțin important decât ceea ce urmează. Intensitatea începuturilor — cu toate emoțiile, speranțele și entuziasmul din acele clipe — nu reprezintă nimic altceva decât un foc de paie. Și un foc de paie, mai degrabă mai devreme decât mai târziu, se va stinge fără greș. Ori, în fapt, zilele sunt toate la fel — spui prezent, îți faci treaba, livrezi ceva palpabil, iar în ziua următoare o iei de la capăt.

Consecvența bate intensitatea la fundul gol, oricând și din orice poziție.

Eliberarea pe bază de rețetă

Din prea multă conformitate și excesivă comoditate am ajuns să ne comportăm de parcă totul funcționează după modelul medicației. Avem ceva de rezolvat, musai ne trebuie și o rețetă. Să ne spună cineva exact ce, cât, cum, unde și de câte ori trebuie să facem ca să dispară problema.

Departe de mine ideea că-i fundamental greșită folosirea unor rețete care și-au dovedit eficacitatea în timp — uneori sunt niște scurtături valoroase. Dar adesea este nevoie de scoaterea capului din cutie. De explorarea posibilităților. De identificarea pistelor greșite.

Nu suntem niște puișori într-un cuib, cu ciocurile căscate-n sus în așteptarea hranei. Avem aripi și n-ar trebui să ne fie teamă să le folosim.

Bun, repede și ieftin

Sfânta treime a marketingului. Nu acela care se vede în rețelele sociale ori în media clasică, ci acela privit ca metodă de satisfacere a nevoilor piețelor.

Și nu poți să nu te întrebi cine sunt Tatăl, Fiul și Sfântul Duh în cazul acesta.

Convingeri fixe, adeziv flexibil

Îmi displac extremele. În colțul albastru, oamenii fără filtre și fără opinii, care se îndoaie după cum bate vântul și agață între sinapse orice idee nimerește pe direcția lor. În colțul roșu, oamenii căsătoriți cu propriile lor idei și convingeri, până ce moartea îi va despărți.

Dincolo de material pentru studiu (literar vorbind), nici unii, nici alții nu sunt câtuși de puțin interesanți. Oamenii cu adevărat interesanți sunt cei care-ți pot povesti despre convingerile pe care le-au avut și pe care le-au abandonat pe motive de informații noi sau de evidențe că erau greșite.

Învățații nu sunt cei ce îi pot învăța pe alții, ci aceia care pot învăța despre ei înșiși.

Grânduri (Șpalt 1)

***

Ceva ce nu are nume — îi lipsește cuvântul sau cuvintele de botez — nu există.

***

În fiecare moment în care este treaz, omul își trăiește viața la proba cu măciuci din gimnastica ritmică. Atâta doar că nu folosește o pereche, ci trei măciuci, care se numesc Context, Corelații, Consecințe. Omul inteligent nu are nicio problemă să jongleze cu toate trei deodată. Prostul e în stare doar cu două dintre ele. Idiotul cu una singură. Iar restul reprezintă cazurile clinice.

***

De ce am pus acum niște mii de ani semnul egal între “învățare” și “școală” este foarte limpede. Deloc clar este de ce încă o facem și astăzi.

***

Când toată lumea țipă, câștigă cine

Vorbește în șoaptă. Și nu cine țipă mai tare. Fiindcă într-o mare de decibeli, numerele tind să se omogenizeze în jurul unui nivel mediu.

E ca într-un râu, unde pietrele sunt acoperite de apă și mâl — mai puțin pietroiul al cărui creștet despică liniștit curentul.

X și 0

Uite ceva ce, în mintea mea, n-are nicio logică. De ce X și 0 și nu X și Y? Sau 1 și 0? Ori ○ (cerc) și □ (pătrat)? Nu de alta, dar semantic vorbind, X și 0 sunt practic frate și soră.

Și parcă incestul e mult mai frecvent în jocurile de societate decât războaiele dintre frați și surori.