Din față tigru, din spate timbru

În arhitectura informațională a sistemelor există un concept cu un nume aproape poetic: “izvor al adevărului” (source of truth). Un punct unic și verificabil unde se află informația primară. Restul componentelor — baze de date, aplicații, interfețe — se ‘adapă’ direct din el. Iar dacă informația de acolo e coruptă (un risc major de securitate), întregul sistem e un gigant cu picioare din lut.

Acum gândește-te la societatea anului 2025. S-a dus pe apa Sâmbetei orice urmă de posibil izvor al adevărului, nu-i așa? Când realitatea devine “fapt alternativ”, iar tot ceea ce nu ne convine este “fake news” sau “woke”, ar fi și greu să fie altfel.

Dar n-a fost mereu așa. Nu am avut vreodată adevăruri cu valoare absolută, dar am avut instituții care funcționau ca depozitare de adevăr: religia (mai ales în Evul Mediu), statul-națiune (de prin secolul XIX începând), mass-media (în secolele XIX-XX), știința (odată devenită măsurabilă și replicabilă). Niciuna dintre ele infailibile. Dar fiecare dintre ele cu autoritate. Și, mai important, beneficiare ale unei recunoașteri comune la nivelul societății.

Astăzi? Religia e dogmă, statul e manipulare, mass-media e portavoce politică, știința e corupție. Și nimeni nu mai pare dispus să accepte un adevăr “din afară”. Fiecare individ își construiește propriul sistem de validare. E adevărat ce simți, ce crezi, ce-ai citit pe Reddit și ce-a zis tipul ăla cu morgă de iluminat întâlnit pe TikTok.

Din cauza Internetului și a platformelor digitale, lumea a ajuns sifon cu bule. Societatea e guvernată de algoritmi care confirmă, nu provoacă. Disonanța e filtrată automat. Contradicțiile nu mai generează dialog. Doar mute și block.

Dacă adăugăm la cocktail și conținutul generat de AI, nimic nu mai e cert. Vezi oameni — unii cunoscuți, chiar — care vorbesc pe limba ta și în limba ta. Doar că nu sunt tocmai ei, ci o colecție de 0 și 1 generată de mașini și algoritmi. Inteligența Artificială n-o fi inventat minciuna, dar cu siguranță a făcut-o imposibil de distins de adevăr.

Fără un adevăr comun, nu mai există nici conversație despre un viitor comun. Doar monologuri paralele pentru lumi paralele. Și dacă realitatea fiecăruia dintre noi e complet altă realitate, atunci degeaba strigă bula mea la bula ta. Nu pentru că nu suntem de acord, ci pentru că nici măcar nu mai vorbim despre aceleași lucruri. Fără repere împărtășite, totul devine un teritoriu virgin, în așteptarea unui steag. Orice e suspiciune. Totul e relativ.

Iar societatea, ca sistem de organizare socială, nu poate funcționa fără stabilopozi. Nu poate lua decizii. Nu poate construi nimic durabil.

Și-atunci? Dacă nu mai avem izvoare ale adevărului, putem măcar să păstrăm ideea de responsabilitate individuală în raport cu adevărul. Să verificăm, nu doar să răspândim. Să gândim, nu doar să reacționăm. Să acceptăm că îndoiala e mai sănătoasă decât certitudinea stridentă.

Și să sperăm, cu un dram de optimism, că puțurile adevărului n-au secat complet. Ci sunt doar colmatate.