Poduri, punți sau balansoare?

E nevoie de doi pentru un tangou, la bun înțeles. Dar ce faci atunci când celălalt a plecat cu pluta-n larg și nu te mai înțelegi neam cu ea sau cu el?

Marea Pandemie din 2020-2022 a jucat în societate rolul unui fantastic ‘accelerator de particule’ în materie de radicalizare. Radicalizare potențată la rândul ei timp de aproape două decenii de platformele digitale. Și ne-am trezit că oameni apropiați s-au transformat peste noapte în niște ființe pe care nu mai știi de unde să le apuci. Iar unii, de-a dreptul militanți pentru tot soiul de tiribombe, troglodii și trăsnăi teribile. Și te liniștești crezând că poate-i doar o fază trecătoare, un vis urât din care vă veți trezi amândoi, bucuroși să vă regăsiți. Dar în fiecare zi constați că groapa e tot mai adâncă și pământul de pe margine e un meterez din ce în ce mai impunător.

Ne leagă trecutul, ne desparte prezentul, ne este orfan viitorul. Și n-am habar cum putem rezolva asta. Singura mea idee în materie este că avem o acută nevoie de poduri, punți sau chiar balansoare. Ca să nu devenim fiecare dintre noi câte un Robinson Crusoe pe insula lui, într-un univers în care Vineri nici măcar nu există.