Lectura-vura (VIII)

Mă muncesc printre picături să-mi ingineresc niște cărți electronice așa cum trebuie din “Cireșarii” lui Constantin Chiriță. Lucru manual, fiindcă nu s-a obosit nicio editură să le scoată și în format ebook. (Știu că pare greu de crezut, dar îmi este peste putință să scriu “ebook” fără să adaug imediat: “un fișier PDF nu este ebook”).

Într-un fel, fac asta și în memoria celor trei zile și trei nopți în care am citit toate cele cinci volume în copilărie, în jurul vârstei de 12-13 ani. Nu mai știu de ce trebuia să le citesc atât de rapid — le aveam de la un prieten, care le avea de la un prieten, care trebuia neapărat să le primească înapoi într-o anumită zi? Dar țin minte cu precizie că inventasem un sistem prin care puteam să folosesc veioza sub pătură, astfel încât să nu se prindă părinții că nu dormeam. Și că se făcea atât de al dracului de cald sub pătura aia, încât curgeau apele pe mine și trebuia să iau pauze ca să mă răcoresc.

Ca de fiecare dată, citesc aproape integral textul unei astfel de cărți, chiar dacă mă uit în principal după erori post-OCR. Chiriță a fost un condei meseriaș, cu vână, în ciuda evidentelor (și diverselor) stângăcii care se regăsesc prin paginile “Cireșarilor”. Dar cât talent risipit în slujba ocupantului comunist al țării! “Cavalerii florii de cireș” a fost scrisă pe la jumătatea anilor ‘50, când încă mai era activă rezistența armată din munți împotriva ocupantului. Și evident că personajul negativ din carte este un ‘vânător’ care nu are alt scop în viață decât “subminarea puterii poporului și a orânduirii socialiste”, nu-i așa?

Mare păcat că atâtea condeie de mare talent au avut neșansa istorică să trăiască sub giulgiul comunismului.