Lectura-vura (XV)

Am terminat greu Soră lume a Anei Blandiana. O dată, pentru că citesc extrem de rar memorialistică și nu am exercițiul lecturii în acest gen literar. Iar a doua oară, pentru că îi citisem Anei Blandiana un alt volum de memorialistică, Mai-mult-ca-trecutul, excepționalul ei jurnal din ultimul an al ocupației comuniste a României. Același autor, două cărți de non-ficțiune scrise din perspectivă hipersubiectivă — nu-mi amintesc să se mai fi întâmplat asta vreodată.

Iar acum, după ce le-am citit pe ambele, îmi par a fi complementare. Chiar dacă Soră lume este un soi mai aparte de jurnal de călătorii (acestea fiind de fapt un pretext, pentru că în realitate cartea este o “poză de familie” a lumii din ultimele cinci-șase decenii, fotografiată de lentila camerei unui poet român) și chiar dacă povestește despre lucruri petrecute de ambele hotare ale momentului istoric Decembrie 1989. Amândouă cărțile sunt niște documentare în formă narativă despre două universuri care sunt în același timp paralele, dar se și întrepătrund: gulagul românesc aflat în punctul său de implozie și lumea largă — câteodată liberă, uneori doar un alt gulag, dar întotdeauna colorată.

Și cred că asta-i și ce-i iese minunat de bine Anei Blandiana: documentarele ei nu sunt niciodată alb-negru și niciodată mute.