Lectura-vura (XXII)

Ca să-mi curăț papilele cititive după întâlnirea cu Petre Sălcudeanu, am executat la foc automat niște Georges Simenon.

N-am cercetat cu atenție subiectul, dar pare că Polirom a scos în limba română tot ce a scris belgianul cu Maigret, de la roman la proză scurtă. Cărți pe care, din fericire, a catadicsit să le publice și ca ebook.

Maigret și hoțul leneș, Taverna marinarilor și Maigret se înfurie sunt cele trei cărți citite în ultimele zile. Deși n-am fost niciodată fan al personajului (cum de altfel n-am fost nici al lui Poirot), am fost mereu fan al lui Simenon, scriitorul. Dincolo de ritmul absolut dement în care punea cuvinte în pagină, i-am admirat mereu meșteșugul de a scrie povești cu mijloace puține. Cel puțin în cărțile lui polițiste (nu i-am citit niciunul din romanele lui ‘literare’), Simenon avea harul de scrie foarte economicos — aproape lapidar.

E o plăcere să petreci 2-3 ore cu un Maigret. Și, la fel ca în cazul lui San-Antonio, avantajul este că uiți atât de rapid povestea, încât o vei putea reciti oricând cu aceiași ochi cu care ai citit-o prima oară.