Nicio masă fără pește oceanic
Am descoperit că pot trăi foarte bine mâncând în fiecare zi mereu aceleași două lucruri: cartofi copți în coajă și sardine în suc propriu la conservă. Nimic mai mult, nimic mai puțin – și masa perfectă, nutrițional vorbind. Carbohidați complecși, fibră (de la coajă), proteine de calitate, grăsimi bune (EPA, DHA, omega-3), sumedenie de micronutrienți. Plus sentimentul îmbărbătător că mă pot hrăni corespunzător și fără să apelez la cei mai buni prieteni ai românului: grătarul, porcul și Glovo-ul.
Nu gătesc – pun cartofii la cuptor. Nu deliberez – repet în fiecare zi. Și tocmai de aceea totul merge ca uns. Îmi pare genul de mâncare ce reprezintă o subtilă metaforă pentru scris:
Simplă, dar completă
Repetabilă, dar nu plictisitoare (chiar e o combinație strașnică pentru papile!)
Subapreciată, dar capabilă să te țină viu
Într-o lume unde totul te îndeamnă să alergi mereu după nou, mereu după altceva, mereu după diferit, a rămâne fidel (sau fidea, după caz și preferințe) unui lucru simplu se transformă într-un act de rezistență. La fel cum este și scrisul: cu fiecare cuvânt, cu fiecare propoziție, cu fiecare paragraf, cu fiecare pagină, cu fiecare carte.
