Ocoși cocoși cu piepții scoși

Întrebarea întrebărilor a băieților de la sală sună astfel: “cât împingi cu haltera la piept?”. Care, musai neapărat, cere un răspuns în chintale, fiindcă altfel nu ești un bro adevărat, cu testosteronul mugind în vene. Altfel, o întrebare tot atât de valoroasă precum o pătrățică de pe un abdomen fotoșopat din “O lume instagraminunată”. Pentru că numărul cu pricina contează numai pentru ego.

Ceea ce contează cu adevărat este cât vei împinge în următorii cinci ani. Sau în următorii 10 ori 20 de ani. Contează dacă toate cele de pe dinăuntrul tău o să țină la tăvăleală ca să o poți face săptămână după săptămână. An după an. Dacă o să fii suficient de întreg ca să poți fie și numai ridica un condei din suportul său — darămite să-l mai înmoi în cerneală.

Și la kilograme și la cuvinte, nu contează cât — contează cât timp.

Adrian Matei

https://maplusei.com/autorul

https://maplusei.com
Previous
Previous

Omul din teren

Next
Next

Cu capul între două lumi