Textul cu contextul

Nu există idei greșite, există doar contexte date dracului. De nepotrivite.

Asta e o idee mișto. Aia e o idee tâmpită. Ailaltă e o idee de geniu. Vorbele goale răsună cel mai tare — totul se tranșează rapid, ca pe tejgheaua măcelarului, cu barda. Doar că na, o idee nu-i ca o carcasă ce-și așteaptă mușterii. O idee e mai degrabă ca o cheie. Perfectă, dar numai pentru ușa potrivită.

Contextul e craiul care-l trimite pe Harap Alb la Împăratul Verde.

Dacă stai un pic și te uiți înapoi (iar în retrospectivă absolut toți suntem niște genii de talia lui Leonardo da Vinci la pătrat, nu?), o să vezi cât de multe idei “proaste” au fost doar premature. Ori înțelese greșit. Ori azvârlite într-un public nepregătit. Ori lansate de la o altitudine atât de mare, încât păreau o supernovă ireală care arde totul în jur.

Și invers: câte idei “revoluționare” s-au fâsâit imediat ce-au fost scoase la aer. Moarte de la primul contact cu realitatea. Solide ca apa la punctul de fierbere.

Uite contextul, nu e contextul.

Dar ar trebui să știm și noi.