Urmează stația următoare, cu peronul pe partea strâmbă

Când mă apropii de magicul moment în care pot scrie “sfârșit” pe ultimul rând al cărții la care lucrez (și nimic nu e mai orgasmic decât asta!), chinul cel mare și cel cumplit nu este să ajung acolo. Ci să mă decid asupra următoarei cărți.

Când ai sipetul plin de diverse giuvaiericale (nestemăția este întotdeauna în ochii privitorului, da?), misiunea aceasta este una excesiv de ingrată. Trebuie să stai strâmb ca să judeci drept proiectul la care urmează să te înhami. Pentru niște luni sau niște ani. Sau, de ce nu, niște decenii (vezi Faust al lui Goethe). Fiindcă nu poți să știi nimic a priori.

Ori dacă ai ales un anume nestemat din grămadă, înseamnă și că nu le-ai ales pe toate celelalte la un loc.