Amare amnare de focuri reci

Blazarea nu vine ca o furtună de vară — bruscă, multă, feroce. Apare tiptil, în vârful degetelor (de la mâini, pentru cine își permite), ca o ploaie mocănească perfidă ce topește orice urmă de culoare într-un giulgiu cenușiu. În care nu mai e poftă, nu mai e zvâc, nu mai e rost. Doar o amorțeală ce pare să topească totul la un foc mic și rece.

Prea multe zile trase la xerox. Prea multă presiune de a avea măcar câțiva centimetri în plus față de vecinul de alături. Prea mult automatism.

Prea puțină joacă. Prea puține întrebări. Prea puțin spirit.

Ne stingem pe dinăuntru nu din prea plin, ci din prea sec.

Bun, și dacă nu vrem să privim cu ochii goi naturi moarte pe interior? Un amnar excelent pentru focuri vii este lucrul făcut cu mâinile tale, doar pentru plăcerea ta (nu, nu acela!). Scrisul, în caz că nu te îngrozește ideea. Lălăitul la vreun instrument muzical. Mâzgălitul cu penelul pe o pânză. Croșetatul de macrameuri. Olăritul, cioplitul sau de ce nu, creșterea porumbeilor voiajori.

Un ceva — orice ceva — care nu cere decât un pic de suflet și un singur “Like”: al tău.