Când timpul curge în cuvinte

Pentru un scriitor, timpul narativ este precum boțul de lut de pe roata olarului. Într-o ficțiune, timpul nu este implacabil și nici nu are unități de măsură matematic demonstrate și universal acceptate. Timpul există doar în pagină și doar în mintea cititorului. Motiv pentru care, uneori, timpul poate fi chiar unul dintre personaje.

Cum curge timpul într-o poveste și ce formă va lua această curgere este una din nenumăratele alegeri pe care trebuie să le faci atunci când te-ai așezat la masa de scris. Iar dacă ești pantalonar, câteodată povestea însăși face această alegere. Și nu i te poți împotrivi decât pe barba și pe riscul tău.

Timpul epic se poate mișca alene și drept ca un râu leneș de câmpie. Sau năvalnic, repezit și plin de mendre ca un pârâu de munte. Poate sări săltăreț din clipă în clipă ca o piatră pe luciul apei. Sau se poate scufunda în amintiri ca într-o mlaștină. Totul depinde de cum îl îmbracă în cuvinte condeierul.

Iar pentru cititorul prins în poveste, totul trebuie să pară firesc și natural. Ca și cum totul era inevitabil să se petreacă așa, nu altfel. Și dacă pentru el timpul s-a oprit în loc, înseamnă că scriitorul a învârtit roata așa cum trebuie.